Data publicare: 7 mai 2021
Momentul favorabil privind aducerea în prim-planul politicii interne şi externe a independenţei României a fost acela al redeschiderii problemei orientale, când în 1875 a fost declanşată răscoala antiotomană a Bosniei şi Herţegovinei, urmată în 1876 de cele ale bulgarilor şi Serbiei şi Muntenegrului. Definirea României „provincie privilegiată a Imperiului” de către Constituţia otomană din decembrie 1876 a provocat o dură dezaprobare la Bucureşti.
Carol I, regele României, având alături un guvern liberal condus de Ion C. Brătianu, şi un ministru de externe, în persoana lui Mihail Kogălniceanu, s-a apropiat de Rusia. La 4 aprilie 1877, în contextul prefigurării conflictului din Balcani, ministrul român de externe a semnat Convenţia cu Rusia. Potrivit documentului, trupele ruseşti erau lăsate să treacă pe teritoriul României, respectându-se integritatea teritorială a ţării. La 21 aprilie/8 mai, trupele otomane au început bombardarea localităţilor Brăila, Calafat, Olteniţa, Bechet, Călăraşi. A doua zi, artileria română a răspuns atacului, bombardând Vidinul şi Turtucaia. România a intrat, astfel, în stare de război cu turcii.
La 9/21 mai 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat Independenţa de Stat a României faţă de Imperiul Otoman. În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independent” .Adunarea Deputaţilor a votat, după discurs, o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. La 11/23 mai, guvernul român a anulat tributul datorat Porţii (914.000 lei), suma fiind pusă la dispoziţia Ministerului de Război.
Independenţa României a fost proclamată în Parlament, însă a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. În contextul în care armata rusă e înfrântă la Plevna la 8/20 iulie, şi la Stara Zagora, la 18/30 iulie, şi oprită în înaintarea ei, marele duce Nicolae a solicitat domnitorului Carol, într-o telegramă trimisă la 19 iulie 1877, asistenţă militară. Trupele române au trecut Dunărea numai după ce comandamentul rus a acceptat condiţiile domnitorului Carol ca armata română să aibă propria bază de operaţii şi comandă separată. În urma unei întrevederi între Carol I, Alexandru al II-lea şi marele duce Nicolae, prinţul român a primit comanda trupelor de la Plevna.Trupele române au trecut Dunărea între 12/24 şi 16/28 iulie, şi au cucerit, rând pe rând, la 30 august/ 11 septembrie 1877, reduta Griviţa, la 9/21 septembrie pe cea de la Rahova, la 28 noiembrie/10 decembrie, Opanez, la 12/24 ianuarie 1878, Smârdan.
Marile Puteri au convocat un Congres de pace la Berlin, în iunie-iulie 1878, la care a participat şi o delegaţie a României, reprezentată de I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu. A fost recunoscută independenţa României si unirea Dobrogei. La 14/26 martie 1881, Parlamentul a proclamat România regat. Alteţă regală din 1878, când Consiliul de Miniştri de la 9/21 septembrie a hotărât acest lucru, domnitorul Carol I a fost încoronat rege al României la 10/22 mai 1881.
Bibliografie : “ O istorie a romanilor “ , Ion Bulei, 2007
“ Carol I “ , Ion Scurtu, 2004
