header

14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci

Data publicare: 14 septembrie 2020

Înălțarea Sfintei, Cruci marchează două evenimente importante pentru creștini: aflarea Crucii și înălțarea ei în fața poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, și aducerea Sfintei Cruci de la perși, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a așezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Spre deosebire de alte sărbători, Înălțarea Sfintei Cruci este marcată prin post aspru, pentru că ziua aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota.

Crucea este un simbol al victoriei asupra morții și păcatului, iar sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este singura cu post aspru și rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox și greco – catolic), cât și în cel latin.

Potrivit tradiției, de Ziua Crucii se închide pământul și odată cu el se ascund și insectele, reptilele și plantele care au fost lăsate la lumină în primăvară.

Pe 14 septembrie, la biserică se sfințesc busuiocul, menta, maghiranul și cimbrul, considerate plante magice. Monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliță aduc belșug și spor în muncă.

Oamenii din popor cred că dacă va tuna în această zi de sărbătoare, toamna va fi lungă. De asemenea, dacă ciorile se adună în gard, va cădea bruma.


Costum popular bărbătesc și femeiesc cu opreg din Banatul de Munte

Data publicare: 11 septembrie 2020

Opregul a apărut ca o piesă de port confecţionată dintr-o ţesătură mai groasă, purtată peste poale, pentru a apăra de frig, în acelaşi timp fiind o piesă cu conotaţii estetice. Aşa cum se poate observa pe toate desenele şi ilustraţiile secolului XIX, se purta pereche, în faţă şi la spate, fie cu o catrinţă în faţă, iar opregul încingându-se la spate. Din deceniul IV al secolului XX, opregul intră treptat în fondul pasiv, fiind înlocuit cu catrinţele perechi, femeile păstrându-l în lăzile de zestre.

Şorţul mare în faţă s-a introdus în port după 1940, când opregul era „reactualizat” tot mai rar în costumul popular. Datorită facilităţii obţinerii materialelor industriale şi în urma contactului cu oraşul, dar mai ales cu minorităţile etnice, catrinţa este înlocuită cu şorţul mare, brodat cu motive florale, cu mătase şi fir. Poalele erau confecţionate totdeauna din pânză albă, ţesută în casă. Ciupagul a cunoscut o evoluţie în timp, privind materialul din care se confecţiona, structura şi extinderea câmpilor ornamentali. Cămaşa copilărească era brodată la guler şi la pumnari cu arnici roşu, culoare magică şi invocatoare a sănătăţii şi a tinereţii, spre deosebire de culoarea albă a broderiilor cămăşii celor vârstnici sau de culoarea neagră, care marca costumul de doliu.

În toate satele din Banat, femeile şi bărbaţii îşi apărau picioarele de frig şi de umezeală cu obielele ţesute din lână, cu „ştrimfi”, iar drept încălţăminte aveau opincile, mai târziu bocancii şi „jumătățiˮ lucraţi la comandă sau cumpăraţi. În zilele de lucru, la câmp, la pădure se purtau opincile. La sărbători ori la biserică se încălţau ghetele şi pantofii. După adaptarea încălţămintei la moda orăşenească, opincile erau prezente doar în portul bătrânilor.

Portul popular bărbătesc, fără a cunoaşte bogăţia ornamentală şi cromatică a costumului femeiesc, s-a remarcat prin eleganţa contrastului dintre albul veşmintelor din pânză şi piesele lucrate din pănură de lână, gri-negre. Bărbaţii din această subzonă purtau pălării mici, negre, din pâslă, cu fundul rotund, turtit, având „obada” lată, răsfrântă în sus la panglica pălărie.


O STRADĂ ÎN CARANSEBEȘUL MEDIEVAL (SECOLELE XVI‐XVII)

Data publicare: 10 septembrie 2020

Cercetările arheologice sistematice în teritoriul orașului medieval fortificat Caransebeș (Sebeș) au demarat în anul 2017.

Informația istorică asupra orașului este destul de bogată și constă în documente diverse și pasaje din cronici. Practic, din timpul domniei regelui Ladislau al IV‐lea Cumanul (1272‐1290), când acesta semna documente la Sebeș (viitorul Caransebeș), actele de cancelarie și nu numai au devenit o constantă în atestarea orașului sau a locuitorilor săi.

Cercetările arheologice începute în vara anului 2017, s‐au desfășurat în zona central vestică a orașului medieval înconjurat de ziduri. A fost trasată o primă secțiune orientată aproximativ V ‐ E, (20 m x 2,00 m). Aceasta a intersectat o latură din incinta vestică a cetății interioare (grosime ziduri =2 .20 m la bază; înălțime păstrată = 1.00 m) și un drum din afara ei. Acesta a fost amenajat cu piatră de râu de diverse dimensiuni, spre margini fiind conturat de exemplare mai mari. Lățimea sa este de 4,80 m. Spre est, între el și fortificație, era o simplă zonă cu pământ bătătorit pe care au fost găsite mici vetre cu resturi osteologice animale (în special păsări) și fragmente ceramice provenite de la piese de uz comun. Distanța între marginea estică a drumului și zidul cetății era de 2.00 m.

La vest de drum, lipit de el era un trotuar din pietre, înclinat spre exterior (vest), care forma la o distanță de 1.20 m o rigolă cu un altul, tot de la vestul său. Rigola este formată din pietre alăturate, puse de‐a curmezișul, una lângă alta. Cele două trotuare erau înclinate, cel dintâi spre vest, iar celălalt spre est.

Atât strada cât și trotuarele au fost păstrate în bune condiții, măcar în această porțiune deoarece ele au fost prinse fie sub molozul rezultat din dărâmarea fortificației din interiorul orașului, fie au constituit într‐o oarecare măsură bază pentru construcțiile din veacul al XVIII‐lea.

Deși cercetările arheologice în acest stadiu sunt relativ limitate, ne putem forma o primă imagine asupra interiorul orașului medieval Caransebeș. Este evident că strada descoperită era cea centrală a cetății, din moment ce apare marcată și pe harta de la sfârșitul veacului al XVII‐lea. Complexele de locuire, atât cât s‐au cercetat, erau aliniate la stradă. Cel mai probabil este vorba în cazul nostru de locuințe care au avut și rol de atelier, din moment ce în interiorul lor au fost găsite importante cantități de fier. Cele anterioare străzii erau mai extinse spre est. Aceasta ar putea însemna că în momentul pavării spațiului dintre drum și locuințe, acestea și‐au mai restrâns suprafața.

Pentru mai multe detalii consultați bibliografia.

Bibliografie

Silviu Oța, O STRADĂ ÎN CARANSEBEȘUL MEDIEVAL (SECOLELE XVI‐XVII).PRIMELE CERCETĂRI ARHEOLOGICE, înMiscellanea Historica et Archaeologica in honorem Professoris Ionel Cândea septuagenarii, București-Brăila, 2019, pp. 277-292


GENERALUL NICOLAE LUGOJANU (1848 – 1927)

Data publicare: 9 septembrie 2020

(mai mult…)

Biserica Catolică, în viziunea artistului Mihai Vintilă

Data publicare: 10 august 2020

(mai mult…)

LOCOTENENT MAREŞAL ALEXANDRU GURAN (1824 – 1888)

Data publicare: 30 iulie 2020

(mai mult…)

Omagiu adus colonelului (r) Liviu Groza

Data publicare: 10 iulie 2020

(mai mult…)

Omagiu, Mihai Vintilă

Data publicare: 29 mai 2020

(mai mult…)

Parte din tezaurul muzeului caransebeșean

Data publicare: 28 mai 2020

(mai mult…)

Informare COVID – 19 – Grupul de Comunicare Strategică

Data publicare: 18 martie 2020

(mai mult…)



1 2