Data publicare: 22 martie 2023
Furca de tors, unealtă cu care se obțin firele de lână, este simbolul țesutului. Istoria ei relevă dezvoltarea tehnicii și evoluția uneltei, dar și importanța economică, socială, funcțională, estetică și culturală în dezvoltarea civilizației populare.
Tehnica torsului este neschimbată de milenii și apreciată ca o îndeletnicire exclusiv femeiască relevând răbdarea, perseverența și îndemânarea torcătoarei.
Față de lumea exterioară, furca și femeia s-au contopit într-o entitate națională, ele devenind cele mai bune prietene. Un drum posibil spre inima iubitei este și furca dată în dar, căci primirea ei semnifică acceptarea cererii în căsătorie.
Cele mai vechi atestări despre îndeletnicirea torsului sunt fusaiolele de ceramică descoperite în siturile arheologice Fusul din lemn a apărut mult mai târziu.
În operele de artă ale antichității apare, cel mai adesea, furca scurtă în mâna ridicată a torcătoarei, din care se derulează firul lung. Torcătoarea este într-o poziție suplă, dinamică.
În Evul Mediu dezvoltat este atestată furca de formă conică, înaltă, cu postament Torcătoarea, așezată pe scaun are privirea concentrată asupra lucrului.
Prin fixarea furcii în talie este perfectată cea mai rațională tehnică a torsului manual.
Direcția de răsucire a fusului este de la stânga la dreapta. Se pot toarce fire de grosimi diferite, mai mult sau mai puțin răsucite, după necesități. În Vojvodina sunt frecvente două poziții ale fusului- verticală și orizontală.
Torsul mecanic se realizează la roata de tors manual în întreg spațiul european. La roțile din Vojvodina, cercul este mai mare decât în alte părți. La jumătatea secolului al XIX-lea, roata era acționată cu piciorul. Mașina, sau furca de tors cu picior era folosită în centrele textile renumite. La primele tipuri de mașini de tors s-au folosit vechile furci de mână pentru brâu sau cu postament.
Din punct de vedere regional și etnic tipurile de furci se grupează în funcție de direcțiile de influență.
Furca din Banat relevă influențele reciproce dintre sârbii și românii de ambele părți ale graniței, cuprinzând și partea de răsărit a Serbiei.
Reprezentând un dar cu semnificații deosebite, furca din lemn a fost lucrată cu multă măiestrie, bogat decorată prin crestături.
Motivele decorative crestate pe furci sunt: cercul, soarele, rozeta, laleaua, vița de vie. Dintre acestea, motivul cel mai frecvent întâlnit este rozeta, de inspirație barocă, reprezentată sub forma solară, fir sau ramură înflorită, mușcată. În alte compoziții decorative apar inimi sau păsări, ca detalii ornamentale între spații, uneori atât de dezvoltate încât acoperă întreaga suprafață a furcii cu forme inadecvate stilistic, dar expresive sub aspectul conținutului semantic: dragoste, urare de sănătate, fericire, apărare.
Furca de tors face parte din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș.
Bibliografie: Branislava Idzvoreanu Ștefanovici, Unealtă și Simbol, Muzeul Banatului Timișoara
