Data publicare: 3 martie 2022
Pictorul Nicolae Popescu (1835 – 1877) a fost unul dintre exponenții bănățeni ai picturii din secolului al XIX-lea. Se înscrie în 1860 la Viena, la Academia de Bele Arte. După patru ani, cu o bursă din fondul Mocioni, pleacă la Roma unde se înscrie şi la Accademia di San Luca.
Realizează portrete, desene grafice, în special în timpul șederii la Roma, după Columna lui Traian. În 1870 se stabilește în localitatea natală, Zorlențu Mare, devenind pictor de biserici. În orașul Caransebeș, a existat o intenție a pictorului Nicolae Popescu de a înființa o școală de pictură. Scopul acesteia a fost dezvoltarea la poporul român a artei picturii pe baza picturii bisericești, pentru a picta lăcașurile de cult din Banat. Materiile propuse a fi studiate sunt pe lângă tehnica desenului și științe auxiliare: perspectiva, istoria, anatomia. În acest vest sens, Nicolae Popescu înaintează un memoriu Consiliului eparhial din Caransebeş sub No. 238/1877 la data de 22 Iulie 1877 în care expune pe larg proiectul academiei de pictură. Ideea lui Nicolae Popescu a fost primită cu însuflețire în Episcopia Caransebeșului și în zona Banatului, planuri întrerupte de moartea subită a artistului, petrecută la 24 decembrie 1877Bibliografie:Aurel Cosma, Pictura românească din Banat de la origini și până azi, Timișoara, 1940.