Data publicare: 24 februarie 2021
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, împreună cu clasa a-IV-a B de la Colegiul Național „Traian Doda” organizează acțiunea 1 Martie – Simbol și inovație, unde se va prezenta legenda Mărțișorului și este organizat atelier de confecționare mărțișoare.
Elevii clasei a IV a B de la Colegiul național Traian Doda, Corp B, coordonați de învățătoarea Nicoleta Vălușescu, vor învăța cum să confecționeze mărțișoare, pe care le vor oferi în dar celor dragi.
Obiceiul făuririi şi oferirii Mărţişorului este legat de începerea noului an, care, atât la geto-daci, cât și la romani, se celebra primăvara, odată cu renașterea naturii după anotimpul de iarnă. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.
Mărţişorului s-a păstrat aproape intact peste secole, în ceea ce priveşte tehnica arhaică de confecţionare şi ritualul, dedicat acestei zile cu o semnificaţie cu totul specială. Tradiția evidențiază nu numai însemnătatea medalionului, ci şi pe aceea a șnurului împletit din ață albă şi roşie, simbolizând puritatea, respectiv căldura, soarele care determină renașterea naturii, specifică primăverii.
În România, se pare că cel mai vechi mărțișor păstrat este din anul 1879 și are forma unei inimioare de argint pe care este gravată exact data 1 martie 1879 .
Primul cărturar român care a scris despre mărtișor a fost Iordache Golescu în „Condica limbii romane”, lucrare rămasă în manuscris la Academia Română și cercetată de Cornelia Calin în studiul „Contribuția lui Iordache Golescu la cunoașterea culturii noastre populare”. Iordache Golescu spune: ,, Mărțișorul este și luna martie dar se zice o ață împletită cu un fir alb și roșu ce-l leagă la gâtul, la mâinile copiilor, în luna lui martie spre pază, spre depărtarea de orice boală, de docheat, dă fermecat…”
În multe săpături arheologice din Romania, la Schela Cladovei s-au găsit marțisoare cu o vechime mai mare de 8000 de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și rosu, ele erau insirate pe ață și se purtau la gât. Culoarea rosie, dată de foc, sange și soare, era atribuită vietii, deci femeii. In schimb, culoarea albă, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică ințelepciunii bărbatului. In secolul trecut sărbatoarea marțișorului în toate regiunile țării a fost studiată de Simion Florea Marian.
Bibliografie
Prof. Ioan Câmpan, Eminescu vizionar, Dacia Magazin, nr. 96-97, ianuarie 2014;
Adrian Bucurescu, Tradiții tracice, Mărțișorul;
Revista Terra, nr. 3, martie 2001.
