Data publicare: 12 februarie 2015
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş în colaborare cu Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, organizează manifestarea dedicată evenimentului de la 24 ianuarie 1859, 156 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, joi, 22 ianuarie 2015, începând cu ora 10.00, în Aula Musei Caransebesiensis de la etaj a instituţiei de cultură. Întreaga manifestare se derulează cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Manifestarea va cuprinde o Masă rotundă cu tema: Alexandru Ioan Cuza – făuritorul României moderne, în care specialişti din cadrul ambelor instituţii vor încerca să reliefezereformele modernizatoare care au pus bazele statului naţional român. În continuare, va avea loc un spectacol de dansuri tradiţionale româneşti, susţinut de ansamblul folcloric Zestrea gugulanilor, coregraf Simion Dragalina, încheiat cu tradiţionala Horă a Unirii.
Prin acest eveniment, sărbătorit de către instituţia noastră, se încearcă o scoatere în evidenţă a importanţei politice a „Micii Uniri” cât şi a personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza pentru viitoarea Românie.