Data publicare: 19 octombrie 2021
Crucile din lemn, de piatră sau fier, lăsate libere în bătaia soarelui și a vântului, acoperite sau întocmite mai simplu sau mai estetic, continuă să marcheze semnificativ topografia satelor.
La margine de drum, la intrarea în sate, la izvoare și fântâni, la capăt de pod, dar și printre semănături sunt ridicate cruci care străjuiesc tăcute și misterioase.
Crucile de la răscruce sunt refugiu pentru ţăranul necăjit, stindardul satului creştin, bucurie în sărbători, străjerii sfinţi ai satului nostru. Împreună cu troițele, aceste cruci veghează viața oamenilor, iar aceștia le cinstesc în sărbători, La Rusalii și la Sanziene, la Nedei și la Praznice, la Hramuri, oamenii se adună în jurul lor pentru a practica diverse ceremonialuri de alungare a spiritelor rele și de invocare a belșugului, fertilității și sănătății.Oamenii simpli din popor au ridicat crucile, acolo unde se întretaie drumurile, iar duhurile rele găsesc prilej să ispitească sufletul la căderea serii.
Hotarele, ca şi răscrucile, erau considerate locuri periculoase, de aceea trebuiau purificate și aparate. Exista credinţa că duhurile nu puteau călători decât în linie dreaptă. Călătorul înfricoșat prindea curaj, se închina și își curăța sufletul, apoi își urma drumul ocrotit de puterea crucii. „Dumnezeule milostive întoarce fața Ta spre noi păcătoșii și ne miluiește. Sunt versurile scrise pe crucea din imagine, prin această scurtă rugăciune cei care călătoresc cer ajutor divinității. Diavolul ne ispitește adesea în momentele de cumpănă, când viața se află la răscruce și numai credința curată ne ajută să alegem calea cea bună. Oriunde ar fi fost ridicată, crucea a fost semnul prin care omul a marcat legătura lui cu Dumnezeu, încercând să capete protecţie pentru sine şi, în acelaşi timp, a conferit sacralitate locului însemnat.
Imagine: Crucea de la intrare în localitatea Sat Bătrân, Caraș- Severin.
Bibliografie; I.Opriș Troițe românești . O tipologie
