
Data publicare: 13 martie 2026

La Muzeul din Caransebeș a avut loc vernisajul expoziției „Podoabe și un strop de aur”, un eveniment cultural care propune publicului o incursiune fascinantă în istoria ornamentelor personale din spațiul Banatului și din zonele învecinate.
La eveniment au participat oameni de cultură, directori de instituții culturale, elevi și profesori, interesați să descopere povestea podoabelor care, de-a lungul timpului, au reflectat nu doar dorința de frumusețe, ci și statutul social al purtătorilor.

Expoziția reunește o varietate impresionantă de obiecte: podoabe realizate din materiale naturale, coliere din pietre, podoabe din bronz, bijuterii din perioada romană, dar și piese descoperite la Biserica Medievală din Caransebeș. De asemenea, sunt prezentate elemente care întregesc costumul popular din Banatul de Munte, precum binecunoscutele salbe, care au avut de-a lungul timpului atât rol estetic, cât și simbolic.
Despre importanța expoziției și despre povestea obiectelor prezentate au vorbit managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Diana Țîrdea, alături de Bogdana Negrei și Dimitrie Negrei.
Un moment aparte al vernisajului a fost intervenția cercetătorului dr. Adrian Ardeț, cunoscut pentru săpăturile arheologice realizate în urmă cu mai mulți ani la Biserica Medievală din Caransebeș, unde au fost descoperite bijuterii valoroase din perioada medievală, unele dintre acestea fiind incluse acum în expoziție.

Prin această expoziție, muzeul își propune să aducă în fața publicului piese care spun povestea identității și a tradițiilor locului, ilustrând modul în care podoabele au însoțit comunitățile de-a lungul secolelor.
Expoziția „Podoabe și un strop de aur” poate fi vizitată la Muzeul din Caransebeș, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi frumusețea și semnificațiile ascunse ale ornamentelor purtate de oamenii acestor locuri de-a lungul timpului.
