header

„Bicentenarul Tudor Vladimirescu”, marcat la muzeul Caransebeș

Data publicare: 17 decembrie 2021

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș cu sprijinul Consiliului Județean și în colaborare cu Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” Gorj a organizat vernisajul expoziției foto-documentare „Bicentenarul Tudor Vladimirescu”, dar și lansarea unui volum dedicat lui Tudor Vladimirescu.

Anul 2021 marchează împlinirea a 200 de ani de la Revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Cu acest prilej, 2021 a fost declarat „Anul Tudor Vladimirescu în Gorj”. Expoziția dedicată momentului istoric 1821 și personalității lui Tudor Vladimirescu cuprinde lucrări în acuarelă, reproduceri ale lucrărilor realizate cu ulei pe pânză, desen în peniță și desen în creion, ale unui număr de 41 de artiști prezenți pe simezele din Aula Musei Caransebesiensis.

La prezentarea expoziției au participat administratorul județului Caraș-Severin, Andrei Ungur, generalul (r) Ion Ion, șeful Cercului Militar, Oprea Cocoșilă, comandantul Garnizoanei Caransebeș, Mr. Mihai Birău, frt. Mădălin Fotea și frt. Daniel Sporea, din partea Asociației Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere Slt. Ecaterina Teodoroiu Col. (r) Lucia Chiș și col. (r) Floare Stoian, reprezentanți ai Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” (organizatorii expoziției), dr. Victor Albinel Firescu, dr. Dumitru Valentin Pătrașcu, autorul volumul de documente „Bicentenarul Revoluției din 1821, Tudor Vladimirescu și familia sa, în colecția de documente a Muzeului Județean Gorj”, lucrare la care a contribuit și Daniela Liliana Pătrașcu. Volumul cuprinde 218 documente relative la Tudor Vladimirescu, la fratele Pavel Vladimirescu, precum și la descendenții acestuia din urmă, documente datate în perioada decembrie 1806 – octombrie 1905.

Dat fiind faptul că evenimentele din a doua jumătate a secolului XIX, ce au avut ca scop crearea unui stat național român, se vor constitui pe bazele mișcărilor anterioare, imaginea lui Tudor Vladimirescu și momente-cheie ale desfășurării evenimentelor, cum ar fi traversarea Oltului, vor prinde contururi concrete și stereotipe în lucrări precum litografiile comandate de colonel Dimitrie Papazoglu, portretele semnate de Theodor Aman, lucrările lui Oscar Obedeanu sau statuaria prezentă în diverse orașe ale României actuale.

Această expoziție nu își propune să epuizeze subiectul reprezentărilor sau a memoriei asociate și create în jurul Revoluției din 1821, ci să ofere o perspectivă asupra diverselor abordări ale perioadei. expoziția se axează pe personalitatea lui Tudor Vladimirescu, conjunctura intervalului 1806 -1821 și transformarea sa într-un erou național începând cu a doua jumătate a secolului XIX. Unul din obiectivele principale ale expoziției de față este punerea în discuție a impactului Revoluției de la 1821 în domeniul artelor vizuale și a producției artistice rezultate. În plus, una dintre chestionările încă prezente în mentalul colectiv este cea dacă mișcarea de acum două secole a fost sau nu o revoluție. Un răspuns ar putea fi dat de obiectivele (sintetizate în Proclamația de la Padeș și cele consecutive acesteia), organizarea armată și utilizarea unui steag. Steagul lui Tudor Vladimirescu a fost pictat, reprezentând inițial Sf. Treime, având în dreapta pe Sf. Teodor Tiron, patronul slugerului T. Vladimirescu, iar în stânga pe Sf. Gheorghe, unul din sfinții militari ai panteonului creștin.