Data publicare: 8 decembrie 2021
Istoria acestui lăcaș de cult se pierde în negura vremii, perioada zidirii sale fiind destul de incertă. Prima atestare sigură a acesteia apare în 1738, însă unii autori susțin că zidirea bisericii ar fi avut loc între 1444 și 1449, în vremea banului de Severin, Mihai Csornai care, împreună cu Dan Andrei, judele de atunci al orașului, precum și cu contribuția nobililor locali de confesiune ortodoxă ar fi pus bazele creării edificiului întrucât din cauza permanențelor lupte cu turcii, ortodocșii nu ar fi avut biserică în Caransebeș. Mai mult, biserica este pusă în legătură directă, sugerându-se identitatea, cu o mănăstire amintită documentar încă din 1429 aflată pe malul Ierugii, ideea fiind finisată prin citarea preotului Daja Miscovici, care în 1752 a făcut referire la această biserică prin sintagma „manastire de piatra”. Tradiția susține că pe actualul amplasament al Bisericii, cunoscută drept Catedrală Caransebesului, a existat o mănăstire construită din lemn și amintită documentar la 1444, pe lângă care s-a dezvoltat prima școală de diaconi din zonă Banatului Montan și s-a închegat prima bibliotecă a orașului. În sprijinul existenței acestei mănăstiri vin și documentele medievale și mai târzii, care pomenesc de „apa calugarilor” (aqua monachorum) ca fiind în imediata ei apropiere. Edificiul din piatră și cărămidă este menționat că biserică în documentele de la 1739 și 1744, iar în 1752, din nou că mănăstire. Construcția, de factură barocă, a fost reparată în 1759 ca, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, episcopul Ioan Tomiciu să dispună lărgirea ei, astfel încât stâlpii de susținere ai turnului să se găsească astăzi în interiorul navei.
Cu acest prilej, biserica este zugrăvită, pardosită cu lespezi de piatră și sunt fixate stranele pentru cântăreți. În 1862, sculptorul Esterlehner și pictorul Gutsch (Viena) realizează iconostasul. Cele patru clopote ale bisericii sunt turnate în perioada 1817-1881. În primele decenii ale secolului al XX-lea, biserica este repictată de Dimitrie Turcu și, ulterior, de Ioachim Miloia. În 1987 se mai realizează o repictare parțială a interiorului. Cu ocazia lucrărilor de reparații și redistribuire a sistemului de colectare a apelor pluviale și a îngrădirii, din primăvara anului 2007, în curtea bisericii au fost descoperite oseminte umane, datând, probabil, din perioada în care funcționa aici mănăstirea. Biserica este monument istoric, înscris în Lista Monumentelor Istorice. Biserica Sf. Gheorghe a fost afectată în urma incursiunilor turcești din 1738 și 1788, când i s-a dat foc, fiind refăcută în stil baroc, adăugându-i-se turnul peste pronaos iar în 1796 a fost resfințită prin episcopul Iosif Ioanovici de Sakabent. Zugrăvirea ei s-a făcut pe cheltuiala lui Manoilă Stancovici de către pictorul Dimitrie Diaconovici din Vasiova. Pardoseala bisericii a fost placată cu piatră de Kehleim. Învelitoarea bisericii, ce inițial era din șindrilă, a fost înlocuită cu una de tablă zincata în 1857, iar turnul ceva mai devreme, în 1832 a fost acoperit cu tablă de cupru. Nava bisericii a fost zugrăvită de renumitul pictor Dimitrie Turcu, pictura remodelată și împrospătată în 1926 de Ioachim Miloia, în 1955 de Atanasie Demian și, în cele din urmă, în 1985 de către Virginia Videa.
Bibliografie electronică: traveleurope.ro
