Data publicare: 10 februarie 2021
Țăranul îi atribuie un suflet, o inimă fiecărui obiect, aproape fiecare casă din vechiul sat românesc îşi avea ,, meşterul popular” de multe ori femeie ori bărbat. Femeile îşi manifestau talentul în confecţionarea țesăturilor de interior și a obiectelor de îmbrăcăminte. Pe fondul alb sau colorat se detaşează motivele ornamentale dispuse după regulile de bază ale ornamenticii populare: repetiţia, simetria, alternanţa şi dinamica mişcării.
Moştenirea acumulată de-a lungul secolelor de muncă depusă cu pasiune de către ţăran se concretizează prin crearea de obiecte care, privite atent păstrează amprenta unui rafinament şi a unei sincerităţi care, din păcate, pare să nu îşi găsească locul sau măcar un corespondent în secolul vitezei.
Forma cepsei poate fi, rotundă, sub formă de bonetă, triunghiulară. La fel ca oricare element de costum,ceapsa a avut la început o funcție utilitară determinate de anumite necesități ale vieții de toate zilele. Îmbrăcarea acestui element de port popular peste care se punea oblanicul, a ușurat acel mod specific de transportare a greutăților dintr-un loc în altul, pe cap,de asemenea susținerea părului și camuflarea legării pletelor în pieptănătura cu corni ,a făcut din această piesă un obiect de uz cotidian, care la origine posibil să fi fost o simplă bonetă neornamentată, având scop utilitar în exclusivitate.
Opregul marca identitară a costumului bănăţean cea mai elocventă este opregul cu ciucuri dispus pe poale în partea din spate a costumului.Până în anul 1860, opregul s-a purtat atât în față cât și în spate, locul opregului din față a fost luat de catrință el devenind tot mai incomod la muncile câmpului. Determinat de cei doi factori utilul şi decorativul opregul a apărut ca o piesă lucrată dintr-o ţesătură mai groasăde obicei din lână purtat peste poale şi având menirea de a proteja contra frigului. Structural opregul e format din două părţi: petecul de opreg (pecicu) şi (şiucurii) franjurile. Petecul de opreg era ţesut în casă din ,, lână bircă’’ şi sârmă albă şi galbenă în două şi patru iţe. Această ţesătură de formă dreptunghiulară avea rolul aşa cum am mai spus de a proteja mijlocul mai ales spatele şi de a aduce un spor de frumos şi eleganţă costumului popular.
Lăţimea piesei era de aproximativ 25- 30 cm,dar ea diferă, de la o persoană la altă. Franjurii ( şiucurii ) erau prinşi în partea inferioară a petecului de opreg şi erau confecţionaţi din păr obţinuţi prin drâglarea lânii . Franjurile în comparaţie cu poalele erau mai lungi , puteau fi şi mai scurţi în funcţie de idealul de frumuseţe al fiecărei femei în parte. Peticele de opreg din ,, somot” erau brodate cu ornamente floral, boboci de floare ( pupi ) motive zoomorfe (fluturi) toate cusute după scriere cu mătase , mărgele , paiete fir argintiu, auriu şi de alte culori şi bumbac. Ambele tipuri de opreg erau brodate în partea inferioară şi laterală cu o bentiţă ornamentală (plăncică) pentru a proteja marginile supuse uzurii obiectului. Opregul se lega pe talie cu ,,două baieri” confecţionate din aţe colorate împletite în trei şuviţe de diferite culori.
Jompan 1972, Dumitru Jompan ,,Găteala capului la femei în Valea Bistrei”, Editura Intreprinderea Poligrafică București Noi.
Ligia Gaga, Contribuţii la studiul portului popular din Valea Almăjului în Tibiscus 1976 – 1978
Petrescu 1959 ,,Costumul popular românesc din Transilvania și Banat”, Editura de Stat Didactica și Pedagogica, 1959.
