Data publicare: 27 august 2020
Ceramica de Biniș este recunoscută prin simplitatea culorii și robustețea lucrării. Olarii foloseau doar roșul și albul la ornamentarea oalelor.
Barbu Slătineanu spunea despre ceramica de Biniș că este cea mai apropiată de ceramica romană.
Oala din imagine, reprezintă o oală mare caracteristică ceramicii de Biniș, asa numită „Oală de salme” sau „oală de magiun” (pecnez/dulceață). Vasul reprezintă decor specific centrului de ceramică de la Biniș întărit cu brâuri alveolare, produs în această formă din cele mai vechi timpuri și până la moartea ultimului olar, Ionică Stepan, care a încetat din viață în 2012.
Oala de față este ornamentată cu patru brâuri alveolare orizontale de culoare albă și opt brâuri alveolare verticale de culoare roșie. Mânerele oalei sunt decorate cu roșu. Oala nu este smălțiută nici pe interior nici pe exterior, având o vechime de circa 40 de ani.
Dimensiuni: DG = 26,5 cm; I = 48 cm