Data publicare: 14 aprilie 2021
Cine studiază istoria presei din Banat descoperă personalități care au avut un rol deosebit atât în cadrul meseriei jurnalistice, cât și în privința locului în care au trăit au scris și pe care l-au promovat prin ziare și reviste. Un astfel de om a fost și Constantin Galescu, jurnalist, autor de versuri și proză, care a scris mai bine de 10 ani la ziarul Flamura, și care a lucrat la Stația de radioficare din Caransebeș.
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș organizează joi, 15 aprilie de la ora 12.00 expoziția cu titlul: „Constantin Galescu, publicist – In Memoriam (1935 – 1981)”, în sala de expoziții a instituției de cultură.
Constantin Galescu s-a născut la Caransebeș la 1 mai 1935, fiind al 4 lea copil al familiei Galescu Nicolae și Cornelia. Tatăl Nicolae s-a stins din viață, la vârsta de 46 de ani în urma unei boli incurabile, astfel că, fiul Constantin rămâne orfan de tată la vârsta de 3 ani. Din fragedă pruncie se arată pasionat de cărți și de poveștile rostite de frații săi mai mari.
Mai târziu s-a atașat de cinematograf și de spectacolele care rulau în acea perioadă în orașul Caransebeș. „Pentru cinematograf fugeam de acasă, eram în stare să cerșesc numai să pot asista la câte-o reprezentație”, avea să menționeze mai târziu, în unul dintre scrierile autobiografice.
În anii războiului mama sa, Cornelia se îmbolnăvește de Tifos și este internată în spital, iar frații cei mari sunt dați ca ucenici la diferite meserii. Constantin rămâne singur cu atât mai mult cu cât este obligat să întrerupă școala din cauza bolii molipsitoare a mamei: „rătăceam singur, flămând și zdrențuros pe străzile orașului”, scrie la un moment dat Galescu.
În 1947 termină școala primară și la sugestia directorului școlii, mama sa care, în urma bolii a rămas fără auz, îl înscrie la gimnaziu. La 11 ani visa să ajungă medic din dorința de o vindeca pe mama sa.
A fost numit președintele Cercului Literar al școlii, în 1952 se înscrie la Liceul Sportiv din Timișoara, iar în 1956 se înscrie la Facultatea de Ziaristică din București. Este angajat ca redactor la o revistă pentru copii și tineret în cadrul Casei Scânteii și corespondent permanent pe zona de Vest a țării.
Este atras tot mai mult de literatură, începe să scrie primele versuri și are, totodată încercări în proză.
În 1957 revine la Caransebeș și se angajează ca redactor șef la Stația de Radioficare, iar 4 ani mai târziu în 1961 publica schița „Împăcare”, în revista Scrisul Bănățean obținând premiul I, numele său apărând alături de Arghezi, Jebeleanu, Eusebiu Camilar și alții. Tot atunci devine membru în cenaclul Nicolae Labiș din Oțelu Roșu și mai apoi în Cenaclul Ion Slavici din Caransebeș.
În 1963 publică schițele „O repriză de Gândire” și „O discuție în familie”. Tot atunci este angajat director la Clubul Muncitoresc Oțelu Roșu. Este premiat pentru cel mai bun reportaj în întrecerea corespondenților voluntari din Banat.
În 1964 scrie piesa de teatru „Bârfitorii”, iar un an mai târziu în 1965 se înscrie la Facultatea de Filozofie la care renunță după doi ani, dar în 1966 se înscrie și la Facultatea de Drept pe care a absolvit-o după 5 ani.
În anul 1967 devine redactor la ziarul Flamura din Reșița, unde, trei ani mai târziu devine redactor principal.
Constantin Galescu este reprezentant al presei de după apariția județului Caraș-Severin în 1968 spune publicistul Gheorghe Jurma
Omagierea unui ziarist, este un lucru ce se întâmplă destul de rar în județul Caraș-Severin, spune Jenică Munteanu, cel care l-a cunoscut pe Constantin Galescu când a venit în redacția Flamura.
Nicolae Sîrbu spune că l-a găsit pe Constantin Galescu în redacția Flamura în 1972, si era dintre cei bine înfipți în redacție. L-a impresionat siguranța lui, și puterea de a aborda mai multe genuri gazetărești cu o lejeritate și cunoaștere aparate a oamenilor din zona Caransebeșeului.
În 1971 devine membru în cadrul Uniunii Ziariștilor din România și timp de 10 ani semnătura sa apare în fiecare număr al ziarului Flamura la rubricile Reportaje, Foiletoane și Sociale.
Cu emoție povestea despre Teiuș, despre dealurile și munții din jur, despre Timișul pe malurile căruia rătăcea melodramatic în anii tinereții.
Scria despre oameni și locuri, despre curiozități, despre fapte și știri, toate prindeau formă sub condeiul său. Adună în pagini de caiet schițe și proze, încercări de romane inspirate în general din propria-i biografie.
A avut relații de prietenie cu Sorin Titel, George Suru, Horia Pătrașcu, Petru Vintilă, Horia Vasilescu, Nechifor Mihuța și alții.
După atâția ani e greu de vorbit despre complexitatea omului C-tin Galescu, însă Mihail Rădulescu nu poate uita întâlnirile pe care le-a avut de pe vremea când era student și se întorcea în Caransebeș pentru ședințele literare care aveau loc la Casa de Cultură.
Mircea Socaciu a fost prieten cu Costantin Galescu din copilărie, locuind pe aceeași stradă, un om de care-și aduce aminte cu plăcere și datorită căruia ani mai târziu l-a căutat pe alpinistul Cornel Galescu, fiul lui Constantin Galescu, alături de care a pus bazele Clubului Montan Caransebeș.
Și acum la ani distanță din sertare ascunse găsim caiete de suflet și dor, talent și emoție, care poartă peste ani amprenta unei certe valori a celui care a fost Constantin Galescu, omul care s-a stins din viață în 1981 într-o zi de 15 aprilie în urma unui tragic accident, dar care a lăsat în urma lui o familie frumoasă care l-a iubit și prețuit.
