Data publicare: 14 mai 2021
Într-o lume cosmopolită, grăbită și cu o maximă apetență pentru mediul virtual, a fi etnograf de teren pare a fi ceva total desuet, aproape anacronic, mult diferit de meseriile informatizate ale viitorului.
La prima vedere, etnograful studiază tot ceea ce este învechit, prăfuit, depășit, „culege” obiecte vechi de prin podurile caselor, se interesează de tradiții de mult uitate sau stă de vorbă cu bătrâni care abia își mai amintesc vremurile tinereții lor.
Arta noastră populară, manifestată sub toate aspectele ei, prezintă o bogăţie nepreţuită de comori pentru toţi cei care-şi iubesc patria şi neamul. Începând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important în viaţa poporului, continuând cu frumoasele costume pe care le îmbracă în aceste împrejurări şi terminând cu dansurile, cântecele şi strigăturile nelipsite la aceste datini,izvorul lor este nesecat pentru acela care încearcă să le cunoască şi să le adune pentru a le dărui din nou, după cum spune şi Anton Pann:„De la lume adunate/Şi-napoi la lume date.”
Elementele de costum studiate au o vechime de peste 150 de ani, moștenite de la străbunici, brodate cu fir de mătase și fir auriu, iar oramentația este viu colorată, specifică costumului popular de șes.
Cojocul a fost purtat de Andraș Damian, bunicul d-nei Mariana Damian, din localitatea Căvăran, care a fost marinar pe distrugătorul „Regina Maria”.
BIBLIOGRAFIE
Tancred Bațeanu ,,Portul popular romanesc„,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1965.
