
Data publicare: 14 decembrie 2025
Muzeul Județean de Etnografie a încheiat cu succes ediția a 51-a a Simpozionului Internațional In Memoriam Constantin Daicoviciu, un eveniment desfășurat pe parcursul a două zile de dezbateri intense și prezentări științifice.
Aproape 35 de specialiști, cercetători, profesori și doctori în istorie și arheologie au împărtășit rezultatele muncii lor recente, contribuind la bogăția cercetării din domeniu. Comunicările prezentate vor fi publicate într-un nou volum Tibiscum, consolidând valoarea academică a simpozionului.
Un moment deosebit l-a reprezentat prezența d-nei dr. Cornelia Magda Lazarovici, care a primit din partea Primarului comunei Berliște, dl. Nicolae Orăvicean, titlul de Cetățean de Onoare al comunei Berliște, acordat post-mortem regretatului prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici.
Ediția de anul acesta a simpozionului i-a fost dedicată în întregime acestuia – una dintre cele mai marcante personalități ale arheologiei preistorice din România, specialist în neoliticul și eneoliticul Europei de Sud-Est și cercetător al culturilor Vinča, Turdaș, Cucuteni–Tripolie și Starčevo–Criș.
Dr. Cornelia Magda Lazarovici a evocat cu emoție activitatea și contribuția impresionantă a soțului ei, un nume de referință în arheologia europeană.
În cadrul evenimentului au fost lansate și două volume importante pentru comunitatea științifică:
In Honorem Adrian Ardeț. Omagiu la 65 de ani – Editura Mega, Cluj-Napoca, 2024, prezentat de prof. univ. dr. Radu Ardevan;
Banatul văzut de străini 1770–1800 – Editura de Vest, Timișoara, 2025, prezentat de cercetător științific dr. Adrian Ardeț și comentat de Ana Iovănescu (Editura de Vest Timișoara).
Mulțumim tuturor participanților pentru contribuții și implicare!
Simpozionul rămâne un reper important în păstrarea și promovarea patrimoniului istoric al Banatului.




































