Data publicare: 26 februarie 2020
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin a deschis spre vizitare la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj expoziția itinerantă cu titlul „Manualele școlare ale moșilor noștri”, la solicitarea d-nei Daciana Vuia, directorul instituției de cultură.
Acțiunea este organizată în colaborare cu Asociația BanatCult din Valea Almăjului și cu sprijinul istoricului Constantin Brătescu din Caransebeș.
Au fost prezentate manuale școlare vechi de la 1881, Abecedarul lui Creangă, Abecedarul lui Alexandru Odobescu, se mai regăsesc manuale școlare vechi din perioada interbelică, programe școlare, obiecte tridimensionale cum ar fi un clopoțel, o tăbliță, cărți poștale musicale, toate din perioada 1845-1927, cărți în limba latină, maghiară, gemană, franceză. O parte dintre cărţi aparține Asociaţiei BanatCult din Valea Almăjului, iar o parte aparţine istoricului caransebeşean Constantin Brătescu. Aceste lucrări au fost adunate de-a lungul timpului de Gheorghe Rancu şi Constantin Brătescu înainte de Revoluția din decembrie 1989.
La vernisare au participat Natalia Boncia și Ana Șoșoi din cadrul muzeului caransebeșean și istoricul Constantin Brătescu, gazdele invitând la acțiune trei clase de elevi de la liceele lugojene.
Expoziția itinerantă „Manualele școlare ale moșilor noștri” va rămâne la muzeul din Lugoj până la sfârșitul lunii martie.
Aceeași expoziție a fost prezentată publicului caransebeșean în luna octombrie a anului trecut și la Biblioteca Județeană A. D. Xenopol Arad, în luna noiembrie.