Data publicare: 22 ianuarie 2024
Fronton roman cu reprezentarea celei de-a patra isprăvi a lui Hercules (Prinderea mistreţului de pe muntele Erimat). Descoperit la Biserica Medievală din Caransebeș, cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate în centrul orașului.
În elevația bisericii s-au descoperit un fronton și o stelă funerară.
Frontonul roman este realizat din marmură albă și se păstrează fragmentar. Dimensiunile actuale sunt de 130 X 127 X 65 X 35 m. Acesta a fost descoperit în partea nordică a bisericii și astăzi se păstrează în lapidarul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș (Nr. Inv. 14190).
În partea stângă se observă un mistreț, pregătit parcă a ataca personajul ce este redat în continuarea scenei. Animalul este atent reprezentat sub aspect anatomic. El este înfățișat în poziție de atac, din profil, în timp ce personajul masculin este înfățișat în față.
Acest fronton cu reprezentarea muncilor lui Hercules este singurul descoperit pe teritoriul fostei provincii Dacia. Credem că el împodobea un templu sau un sacellum care deocamdată nu a fot descoperit.
Bibliografie:
Petru Bona, Valorificarea noilor cercetări în domeniul istoriei naționale, Caransebeș, 1989, Fig. 7;
Lucia Carmen Traleș (Ardeț), Arta religioasă la Tibiscum, Cluj-Napoca, 2022 (teză de doctorat).