header

ISTORIE LOCALĂ ȘI ISTORIE NAȚIONALĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN

Data publicare: 3 noiembrie 2022

La Lugoj au fost deschise lucrările CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE DE ISTORIE „ACTA HISTORICA CIVITATIS LUGOSIENSIS”, ediția a II – a.

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, -participă la această acțiune prin manager dr. Dacian Rancu și muzeografii Ana Șoșoi și Ciprian Belu.

Ediția din acest an are ca temă: „ISTORIE LOCALĂ ȘI ISTORIE NAȚIONALĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN”.

Lucrările conferinței au început la Universitatea Europeană Drăgan de la Lugoj. Vor fi organizate vizite tematice în localități bănățene, iar în închiderea conferinței va fi o „Serată de muzică tradițională”.

Ediția din acest an a Conferinței Internaționale de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”, desfășurată sub același cadru tematic, ca la ediția precedentă, „Istorie locală și istorie națională în context european”, va fi structurată în trei secțiuni, cu teme din sfera istoriei mentalităților și a literaturii, jurnalismului și relațiilor internaționale. O tematică diversă, cu incursiuni analitice în viața ecleziastică și laică, comunicări de Istorie Antică, Medievală, Modernă și Contemporană, cu analize pertinente, documentate, privind situația economică, socială și politică din toposul basarabean.