Data publicare: 14 noiembrie 2024
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș a finalizat lucrările de intervenții de primă necesitate la poarta dinspre Colțul nord-estic și la o porțiune a zidului nord-estic din cadrul castrului roman de la Tibiscum, Jupa.
Proiectul a fost finanțat de către Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, subprogramul Timbrul Monumentelor, cu suma de 250.000 de lei, la care se adaugă cota parte de 25.000 de lei cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.
Recepția de finalizare a lucrărilor a avut loc în 6 noiembrie, acțiune la care au participat managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Diana Țîrdea, cercetător Adrian Ardeț, în calitate de președinte al comisiei, Romeo Popoi, reprezentant INP București, Cristina Cîrcu, reprezentant Inspectoratul de Stat în Construcții Caraș-Severin, Aura Nica – reprezentant Primăria Caransebeș, Vuița Trifu – reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Zaharia Isvercian – reprezentant al Consiliului Județean Caraș-Severin; Negrei Dimitrie – reprezentant MJERG Caransebeș. De asemenea au fost prezenți city managerul Florin Bogdea, din partea proiectantului: – SC M&F Profil SRL – Cătălin Trandafir, din partea executantului: -II Șipoș Istvan Marton; iar secretariatul a fot asigurat de Ioan Popescu, în calitate de diriginte de șantier.