header

Matematicianul dr. Traian Lalescu

Data publicare: 12 februarie 2021

Fotografie din colecția Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Caraș – Severin

Matematicianul dr. Traian Lalescu, originar din Cornea, a fost întemeietorul Școlii Politehnice de la Timișoara, care a luat ființă, în baza decretului regal Nr. 4822 din 11 Noiembrie 1920, la 15 Noiembrie 1920. Traian Lalescu a avut satisfacția de a fi fost primul ei rector. Între cei dintâi profesori ai ei e și ing. Victor Vlad, arhitect cu renume, fost bursier al Episcopiei Caransebeșului. În cele două decenii de ființare, Politehnica Banatului a dat țării 800 de ingineri.

Egalând pe maestrul său, academicianul E. Picard de la Sorbona, Traian Lalescu duce gloria științei românești peste hotare, unde era apreciat și respectat.

Discipol al lui Vintilă I. C. Brătianu (1867 – 1930)  el a fost raportorul general al bugetului statului în Adunarea Deputaților de la 1927 – 1928.

A fost dimpreună cu episcopul Dr. E. Miron Cristea (1868 – 1939) inițiatorul de la 1919 al Asociației Culturale din Banat. S-a născut la 12 iulie 1882 și se stinge în București la 15 iunie 1929.[1]


[1] Dr. Cornel Cornean, Trecute vieți în granița bănățeană, în Luceafărul. Revista Astrei Bănățene, Anul VII, 1941, p. 25.