Data publicare: 4 iulie 2023
George Suru s-a născut la Caransebeş. în data de 16 februarie 1940. A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal, după care a absolvit Facultatea de Filologie la Cluj-Napoca în anul 1963.
După ce a terminat facultatea, a ales un post de profesor la Vălișoara, aproape de Caransebeș. Ajungea săptămânal la Caransebeș, George Suru conducea cenaclul Casei de Cultură. Era vedeta locului. Găzduia musafiri poeți, de la Nichita Stănescu la Petre Stoica, iluștri care îi însoțeau aici pe Sorin Titel sau pe Maia Belciu. Cu Sorin Titel era prieten bun, așa cum era cu Horia Pătraşcu sau cu Horia Vasilescu.
Debutul activităţii literare a poetului este consemnat în revistele „Orizont” şi „Tribuna”, precum şi în volumul intitulat „Pentru a iubi”, apărut în anul 1967. George Suru a publicat ulterior trei volume de poezie, şi anume „Aşteptarea coralilor” în anul 1970, „Semnul de taină” în 1972 şi „Când dragostea e pasăre cântătoare” în anul 1976. Postum, sub îngrijirea lui Anghel Dumbrăveanu, au fost editate un volum de povestiri pentru copii şi tineret, precum şi o antologie de versuri.
Fiecare conserva, în paginile mai vechi sau mai noi, amintirea oraşului. Din unele cărţi au ieşit filme: Reconstituirea lui Horia Pătraşcu, după care a fost realizat magnificul film a lui Lucian Pintilie, Reconstituirea, o istorie locală. Stere Gulea a preluat istoriile dăscăleşti ale lui Sorin Titel. Poeziile lui George Suru refăceau lumile silvestre din preajma oraşului, ca şi prozele lui Horia Vasilescu.
Dar cel care ţinea verticala vieţii culturale a oraşului era George Suru. Descoperea poeţi, încerca să-i lanseze, a întmeiat o revista în care apăreau, lângă tineri, şi cei legaţi de tradiţia locală: Petru Vintilă, Cornelia Ştefănescu. În apartamentul lui se adunaseră mii de cărţi care ilustrau o istorie a poeziei româneşti moderne.
A murit la 39 de ani, într-un Caransebeş îndoliat pe care îl fixase, şi el, alături de Sorin Titel şi Horia Pătraşcu, într-o cultură majoră, cu proiecte şi publicaţii demne de atenţie. Baladele lui George Suru urcă într-o lume a vegetaţiilor montane, sub semnul unor reţele simbolice care aşază alături piatra, colibele de pe dealuri, caprele — căprioarele. Lirica ascensională a lui George Suru aparţinea anilor şaizeci, încă încrezătoare în vremurile care ar putea să vină. Dar fiecare poem al lui George Suru numeşte o cădere — un final. Lumea răsturnată a lui George Suru stimulează vocile de dincolo.
Nu ne rămâne decât să scriem că, în 1979, rămâneam uluiți în fața sicriului său: de ce se terminase totul atât de repede? Și să transcriem câteva cuvinte din cuvântul de despărțire al lui Anghel Dumbrăveanu, cel mai bun prieten al său:,, George Suru a fost cel mai bun om din câți mi-a fost dat să cunosc . El își iubea mai mult decât orice copii, de care era nespus de mândru. Numai ei îl făceau fericit și Poezia. Era poet prin întreaga lui ființă. El trăia poezia, o visa și o respira. Avea un ținut numai de el știut, în marea poezie românească, un ținut unde se retrăgea cu speranță și unde căuta adevărul și frumusețea vieții, să le aducă oamenilor pentru clipa de azi și pentru clipa de mâine”
Casa de cultură a orașului Caransebeș poartă numele de George Suru.
Volume semnate de George Suru:
