Data publicare: 31 martie 2023
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin a organizat, la acest sfârșit de săptămână acțiunea „Vestitorii bucuriei Învierii”, în colaborare cu Grădinița PP nr. 2 din municipiul Caransebeș și cu binecuvântarea Episcopiei Caransebeșului.
Aproape 100 de preșcolari au fost absorbiți de talentul măicuțelor de a încondeia ouă și au aflat despre credința și tradiția vopsitului ouălor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.
După măiestria celor două măicuțe de la Mănăstirea Petroșnița, cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci, de a încondeia ouă, ce a fost prezentată pe un retroproiector și copiilor, cei mici au început și ei să picteze ouăle din carton, pe care organizatorii le-au pus la dispoziție pentru a exersa și învăța despre această tehnică.
Frumusețea tradițiilor legate de vopsirea ouălor în coji de ceapă a fost experimentată și de muzeografi, pentru a pregăti acțiunea, astfel că au făcut un cadou fiecărui copil prezent, care a plecat fericit cu un coșuleț în care au fost puse un ou roșu și un iepuraș de ciocolată.