Data publicare: 6 august 2020
Sfânta Împărateasa Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al – V – lea.
În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de Papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456. Schimbarea la Faţă este cunoscută şi ca Obrejenia, Pobrejenia sau Probojeni, din termenul slavon „obrejenie”, care înseamnă schimbare, transformare.
O altă denumire a sărbătorii – Probajanii, tot de provenienţă slavonă (de la verbul popular „probazi)”, are sensul de a ocărî sau a certa. În schimb, în limba greacă, denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare. De această sărbătoare sunt legate mai multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Tradiţia spune că femeile însărcinate, care se vor ruga în această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi, în schimb, fetelor care se spală pe cap în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.
Există credinţa populară că începând cu ziua Schimbării la Faţă, toamna începe să-şi intre în drepturi, iarba nu mai creşte (tocmai de aceea ţăranii trebuie să termine de cosit şi de adunat fânul), frunzele copacilor încep să îngălbenească, păsările se pregătesc să migreze iar insectele încep să intre în pământ. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată, iar dacă plouă, toamna va fi una cenuşie.
O altă superstiţie arată că apele repezi de munte se răcesc, începând cu această zi, iar scăldatul în acestea nu este indicat, fiindcă cerbii vin să le spurce şi creşte riscul îmbolnăvirilor. În această perioadă ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului, iar Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului să fie dezlegare la peşte.
Primul care situează acest moment important din viaţa Domnului ca petrecându-se pe Tabor este Origen, în jurul anului 250 D.H., fiind confirmat, apoi, în secolul al IV-lea, de Sfinţii Chiril al Ierusalimului şi Epifanie al Ciprului şi de Fericitul Ieronim.
surse:
cuvântortodox.ro
doxologia.ro
