Data publicare: 5 noiembrie 2020
Monumentul Pro Patria reprezintă omagiul adus memoriei elevilor și profesorilor Gimnaziului Superior de Stat (azi Liceul Traian Doda) căzuți în luptele din Primul Război Mondial. Inițiativa acestei opere a avut-o un comitet format din profesori și elevi ai acestei unități școlare.
Ideea a apărut în ianuarie 1916, după moartea pe front a profesorului Barta Loránt, luându-se de îndată legătura în acest sens cu sculptorul Horvay János pentru realizarea unor machete preliminare.
În luna mai a anului 1916, s-a deplasat la Budapesta în vederea alegerii modelului final al monumentului o delegație formată din Octav Bordan, primarul orașului, Gajda Béla, profesor și Edgar Müller, reprezentat al elevilor liceului.
Lucrarea Pro Patria îl înfățișează pe Hercule ucigând himera, îngenuncheat şi sprijinit în sabie, cu mâinile împreunate spre rugă, mulţumind divinităţii pentru victoria sa, un simbol pentru binele care învinge răul, iar cuvintele PRO PATRIA (pentru patrie, în lb. latină) arată scopul luptei. Pro Patria a fost dezvelită în 6 mai 1918.