Data publicare: 2 martie 2021
Multe din tainele meşteşugului, a confecţionării şubelor şi a cojoacelor s-au pierdut, multe tradiţii s-au schimbat.
Materia primă folosită pentru confecţionarea şubei este lâna, până la ţesut lâna trecea, printr-un proces de prelucrare, care cuprindea mai multe faze. Meşteşugul postăvăritului cuprindea şase etape, scărmănatul lânii şi pieptănatul, torsul lânii, ţesutul, piuăritul, tunderea şi finisajul postavului şi vopsitul. După ce se tundeau oile, în lunile mai, iunie, femeile spălau lâna în vase mari cu apă fierbinte şi leşie din cenuşă de fag sau mesteacăn, o clăteau de multe ori, o uscau şi o separau după mărime şi culoare. După spălare, se limpezea la râu, apoi se usca pe garduri. Urma scărmănatul lânii şi pieptenatul cu piepteni speciali, se trăgeau apoi cu mâna firele de pe piepteni, formându-se şuviţe, nu prea groase numite păr (fir lung) folosit la urzeală, lâna rămasă numită canură, se scărmăna şi torcea, fiind utilizată pentru băteala.
În Monografia Caransebeşului găsim informaţii din care se poate deduce că ţesutul a luat o amploare deosebită în secolul al XVII-lea astfel că ţesăturile şi cojoacele realizate aici erau vândute până la Bratislava. „În cercul Sebeşului a luat mare avânt cojocăritul. Dieta Ardeleană din 1560 şi 1566 a stabilit preţul cojoacelor, care se aduc din Ardeal din Caransebeş şi din Muntenia”. Materialul obţinut numit pănură sau dimie, este ţesut în război orizontal în sistemul nevăditură în patru iţe pentru a fi rezistent.
Ţesătura este data apoi la văială, supusă la acest tratament se umflă, se îngroaşă şi se îndeasă, păstrând în acelşi timp elasticitatea şi lustru. Meşteşugul piuăritului şi al văltoritului era practicat în general de bărbaţi, necesitând o muncă fizică dificilă, dealtfel, unele văieli erau căutate tocmai pentru renumele unui bărbat cunoscut.
Croiala foarte simplă se caracterizează prin tăietură dreaptă şi dintr-o singură bucată a feţei şi a spatelui. Aproape în fiecare sat existau oameni specializaţi în confecţionarea şubelor. Stofa groasă, greu de cusut nu permitea prea mult modelarea croiului. Din acest considerent, atât şubele confecţionate pentru femei dar şi cele pentru bărbaţi au croi asemănător. Croiul este lărgit cu clini în faţă şi cu clini de subsuoară, mânecă lungă, guler cu rever, buzunare aplicate. În general câmpurile ornamentale sunt dispuse pe guler, pe pumnaşii mânecii, pe față, pe piept, la locul de îmbinare a clinilor laterali, pe buzunare şi pe colţurile din faţă. În ornamentaţie se folosesc următoarele materiale, postavuri de diferite calităţi găitane, bumbi din lână, şnioară, lânică, de diferite culori, nasturi din os. Ca în toate cazurile cusăturile ţărăneşti care îmbinau bucăţile de material şi tiviturile de la margini, cu timpul au devenit cusături ornamentale.
Bibloigrafie
Bobu, Petrescu, Stahl 1968 =Florea Bobu Floresc. Paul Petrescu, Paul H.Stahl, Arta populară de pe Valea Bistriţei, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti
Ghidiu, Bălan 1900 = A.Ghidiu, I.Bălan, Monografia oraşului Caransebeş,Caransebeş, Editura Autorilor
Mózes 1970 = Tereza Mózes, Ornamentica sumanelor în Ţara Crşurilor, în SCIA,seria Arta plastică, Editura Academiei R.S.R. nr.1, 1970
