Data publicare: 10 februarie 2015
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi a Universităţii de Vest din Timişoara va organiza Ziua porţilor deschise la şantierul arheologic Tibiscum – Jupa.
Evenimentul va avea loc duminică, 27 iulie 2014, începând cu ora 10.00 (deschiderea oficială). Între orele 10.30 – 13.00, instituţia cărăşană de cultură va realiza ghidajul în cadrul sitului arheologic (oraşul roman Tibiscum, castrul roman precum şi săpăturile efectuate în anul 2013).
Publicul va fi delectat printr-un spectacol de dansuri populare (orele 13.00 – 14.00), ce va fi susținut de ansamblul folcloric Zestrea Gugulanilor, avându-l coregraf pe domnul Simion Dragalina. Acest moment artistic va fi organizat pe scena din interiorul sitului arheologic Tibiscum.
Scopul acestui eveniment este acela de a atrage un număr cât mai mare de turiști dornici să viziteze situl arheologic Tibiscum – Jupa şi de a capta atenția opiniei publice pentru pentru o mai bună valorficare istorică şi turistică a acestuia. Cei interesați vor avea posibilitatea de a vedea felul în care se desfăşoară o zi din viaţa unui arheolog.
În cadrul acestui eveniment nu vor lipsi tradiţionalii mici de Deva.
Intrarea este liberă!