header

CALENDAR ACTIVITĂŢI 2015

Data publicare: 12 februarie 2015


CONCERT DE COLINDE ASTA-I SARA DE AJUN!

Data publicare: 10 februarie 2015

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş împreună cu Episcopia Ortodoxă a Caransebeșului va organiza spectacolul tradițional de colinde intitulat Asta-i Sara de Ajun!. Întreaga manifestare se va derula cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.

În fața publicului vor evolua: grupul vocal al Catedralei Episcopale Învierea Domnului, corul Tibiscum al Facultății de Teologie din Caransebeș, ambele coruri avându-l ca dirijor pe Părintele prof. Gheorghe Tistu; corul Liceului Bănăţean Oţelu-Roşu (dirijor prof. Ioan Codilă) şi corul Grădiniţei P. P. 4 Caransebeş (instruit de doamna Maria Bârza).

Crăciunul este sărbătoarea mult aşteptată de copii şi adulţi cu mare bucurie, atât pentru obiceiurile religioase cât şi pentru cele laice. Crăciunul este momentul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate. În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.

Scopul acestui eveniment este acela de a reliefa însemnătatea colindelor în spiritualitatea şi tradiţia poporului român. Farmecul melodiilor şi textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generaţii îi revine sacrul rol de a transmite mai departe acest inestimabil tezaur popular.

Evenimentul va avea loc joi, 11 decembrie 2014, începând cu ora 17.00, în Aula Musei Caransebesiensis a Muzeului Judeţean Caransebeş.

Intrarea este liberă!


Târgurile de toamnă ale muzeului Ediţia a IV – a a Târgului Mare de Sf. Paraschiva

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş alături de Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi Camera Agricolă Caraş-Severin organizează ediţia a IV-a a Târgului Mare de Sf. Paraschiva, în perioada 10 – 11 octombrie 2014, între orele 10.00 – 18.00, în curtea interioară a muzeului caransebeșan.

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 10 octombrie 2014, începând cu ora 10.00, printr-un Cuvânt de salut din partea organizatorilor, urmând ca la ora 12.00, pe scena din curtea interioară a muzeului din Caransebeş să urce ansamblul Semenicul din Reşiţa, având-o ca solistă pe celebra Ramona Viţa, care va încânta publicul cu un repertoriu bănăţean de cântece autentice.

În cadrul manifestării vor participa producători din zona Banatului. Vizitatorii vor putea să petreacă câteva momente de relaxare, savurând și achiziționând produse culinare din Banat din carne şi lapte și produse de patiserie după rețete tradiționale, precum și obiecte de artizanat unicat.

La ediția din această toamnă nu vor lipsi renumiții mici de Deva și răchia de Banat.

Intrarea este liberă!


Colocviul Naţional al Regimentelor Româneşti de Graniţă Ediţia a III-a

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean de Caraş-Severin organizează a III-a ediţie a Colocviului Naţional al Regimentelor Româneşti de Graniţă.

Evenimentul va avea loc joi, 11 septembrie 2014, începând cu ora 09.00, în Aula Musei Caransebesiensis de la etajul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.

În cadrul colocviului vor participa o serie de specialişti din centre universitare (Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca) şi muzee (Reşiţa, Caransebeş), care vor aduce în discuţie problematica acestui domeniu.

Scopul întrunirii îl constituie identificarea trecutului unitar al graniţei militare austriece.


SIMPOZIONUL NAŢIONAL DE ETNOGRAFIE Interferenţe etnoculturale între Banat, Oltenia şi Muntenia

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin organizează Simpozionul Naţional de Etnografie cu tema Interferenţe etnoculturale între Banat, Oltenia şi Muntenia.

Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie 2014, începând cu ora 09.00, în Aula Musei Caransebesiensis de la etaj a Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.

În cadrul manifestării vor participa o serie de specialişti din muzee (Drobeta Turnu-Severin, Lugoj, Reşiţa, Caransebeş), care vor aduce în discuţie, prin comunicările ce vor fi susţinute, problematica acestui domeniu.

Scopul acestei întruniri este promovarea tradițiilor și obiceiurilor practicate de bunicii și străbunicii noștrii precum şi identificarea similitudinilor etnoculturale dintre Banat, Oltenia şi Muntenia.


Importanţa imnului naţional în conştiinţa românească

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin a Prefecturii judeţului Caraş-Severin şi a Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Caraş-Severin va organiza o masă rotundă cu titlul Importanţa imnului naţional în conştiinţa românească.

Va conferenţia dr. fil. Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Caraş-Severin şi dr. Adrian Ardeţ, managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.

Acţiunea va avea loc marţi, 29 iulie 2014, începând cu ora 11.00, în sala de conferinţe din cadrul Rezervaţiei Arheologice Tibiscum – Jupa.
Intrarea este liberă!


100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Muzeului Naţional de Istorie a României va organiza vernisajul expoziţiei 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Evenimentul comemorativ va avea loc luni, 28 iulie 2014, ora 13.00, în sala de expoziţii temporare de la parter a instituţiei de cultură.

Anul acesta se împlineşte un secol de la declanşarea Primului Război Mondial. Prin această manifestare, managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, dr. Adrian Ardeţ, şi-a propus să surprindă partea nevăzută a războiului, sentimentele şi trăirile combatanţilor, aduse în actualitate printr-o serie de documente, fotografii şi însemnări, aduse în faţa publicului.

Exponatele fac parte din colecţia personală a domnului Gheorghe Rancu, profesor de pe Valea Almăjului, pasionat de istorie.

Expoziţia temporară va fi deschisă publicului în perioada 28 iulie – 1 septembrie 2014, program de vizitare: marţi – duminică, între orele 10.00 – 18.00.


Ziua porţilor deschise la şantierul arheologic Tibiscum – Jupa

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi a Universităţii de Vest din Timişoara va organiza Ziua porţilor deschise la şantierul arheologic Tibiscum – Jupa.

Evenimentul va avea loc duminică, 27 iulie 2014, începând cu ora 10.00 (deschiderea oficială). Între orele 10.30 – 13.00, instituţia cărăşană de cultură va realiza ghidajul în cadrul sitului arheologic (oraşul roman Tibiscum, castrul roman precum şi săpăturile efectuate în anul 2013).

Publicul va fi delectat printr-un spectacol de dansuri populare (orele 13.00 – 14.00), ce va fi susținut de ansamblul folcloric Zestrea Gugulanilor, avându-l coregraf pe domnul Simion Dragalina. Acest moment artistic va fi organizat pe scena din interiorul sitului arheologic Tibiscum.

Scopul acestui eveniment este acela de a atrage un număr cât mai mare de turiști dornici să viziteze situl arheologic Tibiscum – Jupa şi de a capta atenția opiniei publice pentru pentru o mai bună valorficare istorică şi turistică a acestuia. Cei interesați vor avea posibilitatea de a vedea felul în care se desfăşoară o zi din viaţa unui arheolog.

În cadrul acestui eveniment nu vor lipsi tradiţionalii mici de Deva.

Intrarea este liberă!


Noaptea Europeană a Muzeelor Ediţia a X-a 17 Mai 2014

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România şi al Ministerului Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa va organiza sâmbătă, 17 mai 2014, Noaptea Europeană a Muzeelor, ajunsă la a X-a ediţie, în intervalul orar 16.00- 06.00.

Această manifestare culturală de mare amploare se desfăşoară atât la nivel naţional cât şi internaţional, la acest eveniment înscriindu-se muzee din ţară şi străinătate.

Acţiunile curprinse în cadrul acestei acţiuni vor cuprinde pe de-o parte: deschiderea pentru public a expoziţiilor permanente şi temporare amplasate în incinta Muzeului din Caransebeş, a Memorialului Constantin şi Hadrian Daicoviciu din comuna natală a marelui academician, realizată într-o sală special amenjată din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII din Constantin Daicoviciu (Căvăran), iar, pe de altă parte, organizarea în premieră a Târgului Colecţionarilor de Antichităţi, în colaborare cu S.C. Gugulania Art S.R.L. şi Primăria Municipiului Caransebeş, în curtea interioară a muzeului.

În cadrul Târgulul Colecţionarilor de Antichităţi, persoanele interesate vor avea posibilitatea de a achiziţiona: obiecte vechi, monede, tablouri, ceasuri etc. Acesta este deschis timp de 2 zile: sâmbătă, 17 mai 2014, între orele 10.00-20.00 şi duminică, 18 mai 2014, între orele 10.00-18.00.

Prin urmare, în intervalul orar 16.00 (17 mai 2014) -06.00 (18 mai 2014), cei interesaţi vor putea vizita expoziţii ce conturează istoria Caransebeşului şi etnografia regiunii Banat:

La sediul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş:

În comuna Constantin Daicoviciu (Căvăran), într-o sală special amenajată în cadrul Şcolii cu Clasele I-VIII

Noutatea acestui an este conferită de înscrierea Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş într-un program cultural intitulat Kaleidoscope, program iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa, prin care vizitatorii vor avea posibilitatea să posteze fotografii din timpul evenimentului. Kaleidoscope reprezintă o aplicaţie pentru smartphone (MobilActif) care poate fi descărcată şi utilizată gratuit de către vizitatori, în vederea realizării unor autoportrete în muzee, inspirate de patrimoniul acestora (MuseumSelfie). Fotografiile (cu legende referitoare la muzeu, oraş, ţară) se trimit prin intermediul aplicaţiei către o bază de date, imaginile urmând să fie proiectate pe durata desfăşurării Nopţii Europene a Muzeelor în toate muzeele din ţară şi Europa înscrise în programul Kaleidoscope.

Aşadar, pe scena din curtea interioară, va fi amplasat un ecran gigant pe care vor rula fotografii din incinta tuturor muzeelor din Europa înscrise la eveniment. Prin urmare, vizitatorii ce ne vor călca pragul şi sunt posesori de smartphone vor avea posibilitatea ca după descărcarea aplicaţiei gratuite MobilActif (App Store şi Android Market) şi introducerea codului NDM2014 să trimită fotografii către o bază de date, acestea rulând automat în incinta tuturor muzeelor din Europa. Mai multe detalii legate de modalitatea de activare a acestei aplicaţii (ghidul Kaleidoscope), ce dă posibilitatea publicului larg să participe la promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice Banatului Montan le puteţi găsi accesând pagina de facebook a muzeului Caransebeş.

Scopul acestei manifestări este implicarea publicului în activităţi culturale şi apropierea lor faţă de folclorul şi meşteşugurile tradiţionale specifice Banatului Montan.

Informaţii suplimentare legate de expoziţiile incluse în programul aferent Nopţii Europene ale Muzeelor le puteţi găsi accesând următoarele link-uri: http://www.nuitdesmusees.culture.fr/, www.noaptea-muzeelor.ro, www.muzeul-caransebes.ro sau pe pagina de facebook a instituţiei de cultură: https://ro-ro.facebook.com/muzeul.caransebes.

Partenerii media ai acestui eveniment sunt: Radio Reşiţa, Banat TV, 7 Zile, Ziua de Vest, Radio Timişoara, Tvr Timişoara şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.

Atmosfera va fi completată cu muzică de toate genurile şi tradiţionalii mici de Deva.

Intrarea este liberă!


TÂRGUL COLECŢIONARILOR DE ANTICHITĂŢI Ediţia I 17-18 Mai 2014

Data publicare:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş împreună cu S.C. Gugulania Art S.R.L. şi Primăria Municipiului Caransebeş va organiza în premieră Târgul Colecţionarilor de Antichităţi. Acţiunea va avea loc în curtea interioară a muzeului.

În cadrul Târgulul Colecţionarilor de Antichităţi, persoanele interesate vor avea posibilitatea de a achiziţiona: obiecte vechi, monede, tablouri, ceasuri etc. Acesta este deschis timp de 2 zile: sâmbătă, 17 mai 2014, între orele 10.00-20.00 şi duminică, 18 mai 2014, între orele 10.00-18.00.

Piese de colecţie, cu o valoare care a sporit de-a lungul timpului, vor putea fi admirate şi evident achiziţionate în cadrul primei ediţii a acestui eveniment tematic.

Informaţii suplimentare legate acest eveniment inclus în programul aferent Nopţii Europene ale Muzeelor le puteţi găsi accesând pagina de facebook a instituţiei de cultură: https://ro-ro.facebook.com/muzeul.caransebes.

Atmosfera va fi completată cu muzică de toate genurile şi tradiţionalii mici de Deva.

Intrarea este liberă!





1 4 5 6 7
Sari la conținut