Data publicare: 10 februarie 2015
După o întrerupere de trei ani, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, continuă tradiţia organizării întâlnirilor anuale ale arheologilor care efectuează cercetări în Banat. Această întâlnire, ajunsă la a XXXI -a ediţie, va avea loc la Tibiscum – Jupa, între 15 şi 16 mai 2014 şi va fi un prilej de prezentare a rezultatelor arheologice din Banat din anul 2013.
Acest eveniment s-a dovedit în fiecare an un util moment de discuţii asupra rezultatelor cercetărilor din această zonă şi pentru schimbul de idei şi informaţii între specialişti.
Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc joi, 15 mai 2014, ora 12.00. După masa de prânz, (ora 13.00), invitaţii îşi vor susţine rapoartele arheologice (ora 16.00) iar discuţiile vor dura până la ora 06.00 dimineaţa (16 mai 2014).
Scopul acestui eveniment este prezentarea rezultatelor cercetărilor arheologice desfăşurate în zona Banatului în anul 2013.
Intrarea este liberă!
Data publicare:
În perioada 07.04. 2014 – 08.04. 2014 (primele 2 zile din cadrul programului educaţional Şcoala Altfel), pragul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a fost călcat de aproximativ 300 vizitatori (preşcolari şi şcolari) din cadrul instituţiilor de învăţământ locale. Aceştia au manifestat un deosebit interes pentru vizitarea expoziţiilor de: etnografie, artă plastică contemporană şi religioasă şi istorie modernă.
Atracţia din acest an a fost constituită de organizarea de workshop-uri (între orele 10.00-12.00), prin care cei mici au putut observa o demonstraţie de olărit şi modelaj de lut realizată de doamna Maria Maza, meşter olar din Reşiţa (acţiunea a avut loc marţi, 08.04.2014). De asemenea, o altă activitate ce a captat interesul preşcolarilor a fost constituită de procedura de vopsire a ouălelor de Paşti, susţinută de trei membrii din cadrul colectivului Muzeului din Caransebeş (Carmen Neumann, Bogdana Branca şi Dorina Grecu), (miercuri, 09.04.2014).
Săptămâna aceasta a mai fost completată de alte 2 workshop-uri: confecţionarea de figurine de Paşti (joi, între orele 10.00-12.00, într-o sală special amenajată de la parterul instituţiei de cultură) şi o lecţie de dans popular tradiţional din Banat (vineri, între orele 10.00-12.00, pe scena din curtea interioară a muzeului), susţinută de ansamblul folcloric Zestrea Gugulanilor, avându-l coregraf pe domnul Simion Dragalina.
Numărul de vizitatori (perioada 09.04.2014-10.04.2014) a fost de 250.
Numărul total al vizitatorilor din cele trei locaţii (Muzeul Careansebeş, situl arheologic Tibiscum – Jupa şi Memorialul Constantin şi Hadrian Daicoviciu din comuna natală a marelui academician) a fost de 800.
Programul Şcoala Altfel din acest an poate fi considerat un demers educativ de succes, dovadă fiind numărul mare de preşcolari şi elevi implicaţi în activităţile culturale organizate de colectivul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.
Şcoala Altfel
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin organizează în perioada 07.04. 2014 – 11. 04. 2014, cu prilejul programului intitulat Şcoala Altfel, o serie de activităţi în care vor fi angrenaţi elevi şi profesori din instituţiile de învăţământ locale.
Acţiunile curprinse în cadrul acestei manifestări sunt următoarele:
Workshop-uri : între orele 10.00 – 12.00
08.04. 2014 – Demonstraţie de olărit şi modelaj de lut
09.04. 2014 – Vopsirea tradiţională a ouălelor de Paşti
10.04. 2014 – Confecţionarea de figurine de Paşti
11.04. 2014 – Lecţie de dans popular tradiţional din Banat
Expoziţii: între orele 09.00 – 16.00, la sediul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş:
Rezervaţia Arheologică Tibiscum – Jupa
Memorialul Constantin şi Hadrian Daicoviciu – Şcoala cu clasele I-VIII din Constantin Daicoviciu (Căvăran) (perioada 07.04 2014 – 08.04 2014), între orele 10.00 – 16.00
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş doreşte implicarea elevilor în activităţi culturale şi apropierea lor faţă de folclorul şi meşteşugurile tradiţionale specifice Banatului Montan.
Programări şi detalii:
Carmen Neumann, tel.: 0754 233 085, 0730 661 997
Cristina Moisă, tel.: 0255 512 193
Data publicare:
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul: Consiliului Județean de Caraș-Severin, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova va organiza vernisajul expoziției Icoane din secolele XVIII-XIX din colecţia Muzeului Vamal al Republicii Moldova. Evenimentul va avea loc joi, 20 martie 2014, începând cu ora 13.00.
Domnul col. Petru Costin este cel care prin colecţiile personale a pus bazele Muzeului Serviciului Vamal din Republica Moldova. De această dată a ales să ne încânte cu colecţia de icoane,care sunt de o valoare deosebită atât datorită vechimii cât şi tehnicilor de realizare.
Scopul acestui eveniment este acela de a scoate în evidență obiecte ce prezintă interes ştiinţific, istoric, artistic şi religios, menit să relaxeze şi concomitent să informeze vizitatorul. Această expoziție are o importanță deosebită din punct de vedere istoric,cultural şi religios, atât prin caracterul ei sacru,cât şi prin încărcătura emotivă pe care o posedă.
Expoziția va fi deschisă publicului începând cu 21 martie 2014, programul de vizitare fiind de Marți – Duminică, între orele 10.00 – 18.00. Costul unui bilet este de 2 lei.
Data publicare:
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Ministerului Culturii, în colaborare cu Primăria Comunei Constantin Daicoviciu va organiza cea de-a XL-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie In Memoriam Constantini Daicoviciu, organizată la 40 de ani de la trecerea în nefiinţă a academiceanului Constantin Daicoviciu. De asemenea, se comemorează şi 30 de ani de la dispariţia istoricului Hadrian Daicoviciu. Tema din acest an a acestei manifestări este Aşezarea rurală – centrul vieţii economice din preistorie până în contemporaneitate. Simpozionul se va desfăşura în perioada 27 februarie- 1 martie 2014.
În cadrul evenimentului ştiinţific vor fi prezenţi un număr record de participanţi, istorici şi cercetători de la centrele universitare din ţară şi din străinătate (Anglia, Germania, Franţa, Polonia, Croaţia, Serbia, Bulgaria) alături de specialişti din muzee şi centre de cercetare.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 27 februarie 2014, ora 10.00, în comuna Constantin Daicoviciu, printr-un Parastas oficiat de P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului în memoria lui Constantin şi Hadrian Daicoviciu.
La ora 11.00 va avea loc dezvelirea bustului academiceanului Constantin Daicoviciu, urmată de ceremonia de deschidere a Simpozionului Internaţional.
În cadrul simpozionului va avea loc lansarea revistei ştiinţifice, Acta Musei Caransebesiensis Tibiscum, S. N., nr. 3.
La şcoala gimnazială din localitate se va vernisa punctul muzeistic dedicat personalităţilor Constantin şi Hadrian Daicoviciu.
Între orele 15.00 – 20.30 vor avea loc comunicările pe secţiuni după cum urmează:
Vineri, 28 februarie, ultima zi a acestui mare eveniment, programul prevede o excursie tematică pe traseul Caransebeş – Băile Herculane, unde participanţii vor vizita siturile arheologice de la Bucoşniţa, Teregova şi Mehadia, biserica din satul Cănicea, staţiunea Băile Herculane precum şi vestigiile arheologice din acest oraş.
Data publicare:
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, alături de Consiliul Județean Caraș-Severin organizează, în aceste zile, cea de-a IV-a ediţie a Târgului Mărțișorului.
Evenimentul are loc într-o încăpere special amenajată a muzeului caransebeșan, sala „Marian Gumă”, aflată la parterul instituției de cultură, unde este prezentată o expoziție cu vânzare de mărțișoare și produse confecționate manual de producători din diverse părți ale țării.
Aceștia expun spre vânzare mărţişoare tradiţionale, gablonţuri, cadouri deosebite, felicitări şi aranjamante florale. Târgul de Mărțișor, ce va fi deschis până pe 1 martie, le oferă cărășenilor posibilitatea de a cumpăra obiecte de decor frumoase, mărțișoare clasice, ce vor fi cadouri potrivite pentru prima zi de primăvară din acest an.
Scopul evenimentului îl reprezintă promovarea valorilor și tradițiilor românești în ceea ce privește simbolul mărțișorului, de la originea lui, până la formele cunoscute din zilele noastre
Manifestarea dedicată publicului larg este deschisă zilnic, între orele 10:00 şi 18:00, iar intrarea este liberă.
Data publicare:
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, organizează manifestarea dedicată evenimentului de la 24 ianuarie 1859, 155 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, vineri, 24 ianuarie 2014, începând cu ora 13.00, în Aula Musei Caransebesiensis.
Manifestarea se va deschide la ora 13.00 cu o alocuţiune intitulată Alexandru Ioan Cuza – făuritorul României moderne, prin care vor fi reliefate reformele modernizatoare care au pus bazele statului naţional român. În continuare va avea loc un spectacol de dansuri tradiţionale româneşti susţinut de ansamblul Zestrea gugulanilor, coregraf Simion Dragalina, încheiat cu tradiţionala Horă a Unirii.
Evenimentul este sărbătorit ca în fiecare an de către instituţia noastră, încercându-se a se scoate în evidenţă atât importanţa politică a „Micii Uniri” cât şi a personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza pentru viitoarea Românie.
Data publicare:
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Primăria Municipiului Caransebeş şi Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş organizează Ziua Naţională a Culturii Române, miercuri, 15 ianuarie 2014, începând cu ora 12.00, în Aula Musei Caransebesiensis.
De la ora 12.00 are loc un concurs literar dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, concurs la care participă elevii de la Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş, de la Şcoala Generală „Trandafir Cocârlă” Turnu Ruieni şi de la Şcoala Generală Slatina – Timiş.
De asemenea, începând cu ora 13.00 are loc lansarea de carte „Gheorghe Bona – Viaţa şi activitatea”, semnată de col. (r.) Liviu Groza. Prezentarea lucrării va fi realizată de dr. Adrian Ardeţ.
Evenimentul se află la cea de-a treia ediţie, acordându-se o deosebită apreciere culturii române şi a operei marelui poet român Mihai Eminescu, locului și rolului său în contextul patrimoniului cultural și de cunoaștere al umanității.
Data publicare: 25 noiembrie 2013
Data publicare: 13 ianuarie 2012
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin își va deschide porțile pentru vizitarea expozițiilor aflate în incinta muzeului, cu prilejul programului Să ştii mai multe, să fii mai bun!, dedicat activităţilor extraşcolare, în perioada 31.03.2013-07.04.2013, între orele 10.00-18.00.
La sediul instituției de cultură din strada Piața Gen. Ioan Dragalina nr. 2, pot fi vizitate următoarele expoziții: Meșteșuguri tradiționale din Banat (domeniul etnografie), Granița bănățeană în imagini, Pictură contemporană-Ion Sălișteanu, Arta fotografică și turismul în Banatul de Munte (domeniul istorie) și expoziția în aer liber aflată în curtea muzeului ce cuprinde: Casa pădurarului din Marga și moara cu ciutură. De asemenea, elevii vor avea prilejul de a vizita alte două expoziții cu totul speciale: Remember Gheorghe Magas și Din lumea colecțiilor și a colecționarilor.
Cu prilejul acestei acțiuni educaționale se poate vizita si situl arheologic Tibiscum-Jupa, aflat la 7 kilometrii de municipiul Caransebeș.
Grupurile interesate își pot face programări la numărul de telefon: 0255512193 (Muzeul Caransebes) sau 037 111 3666 (Muzeul Tibiscum – Jupa), costul unui bilet fiind de 2 lei.