Cămaşă bărbătească de pe Valea Bistrei

Data publicare: 5 mai 2023

Pentru zilele de lucru, cămaşa se ţesea din „lăori” (cânepă), dar pentru portul de sărbătoare, femeile ţeseau din bumbac subţire. În portul bărbaţilor din satele de pe Valea Bistrei, cămaşa se croia lungă, până la genunchi, încadrându-se din acest punct de vedere în tipologia specifică tuturor zonelor din Ardealul carpatic, cu excepţia vestului şi nord-vestului Carpaţilor. Până la sfârşitul secolului XIX se purta şi cămaşa fără guler, dar coexista alături de cămaşa „cu guler lat” şi înalt, cu colţuri răsfrânte. La mâneci avea „pumnaşi” laţi de 5-7 cm. Cămaşa era croită largă, acest aspect fiind unul din condiţiile frumuseţii portului. Despicată la gât, cămaşa se încheia cu un „bumb” cu „peteucă” din bumbac. Cămaşa era ornamentată cu „şir de cusături”, de o parte şi de alta a deschizăturii de la piept, la „pumnaşi” şi la poale. Tehnicile de cusături folosite erau „printre fire”, „pe ciurătură”, sau „bârnăşiu”, cu motive geometrice sau florare, lucrate cu „arămiz” (amici) alb, pentru „cămăşile bătrâneşti” şi cu bumbac roşu sau negru, pentru cămăşile tinerilor. Poalele erau tivite la poale cu „ciptă”, sau „şlinrărai”. După primul război mondial s-a adoptat cămaşa mai scurtă, până deasupra genunchilor, că în zona de câmpie. Acesta avea guler îngust, doar o bentiţă dreaptă, cusută cu motive geometrice, „cârligul”, „cocorii”, „păşitura”. „Pumaşii” erau înguşti, de 3-4 cm, cusuţi cu motive geometrice. Cusăturile de îmbinare a pieselor constitutive erau ascunse de „puncte” decorative, cheiţe „în ciocănel”. Motivele decorative geometrice, cedează tot mai mult spaţiu preferinţelor pentru motivele fitomorfe, sau zoomorfe. După 1930, cu deosebire în portul cotidian se introduce cămașa scurtă, de modă orăşenească. Dar în zilele de sărbătoare sau la ceremonii, cămaşa lungă se mai menține în portul popular până prin 1960-1970.

Cămașă bărbătească din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, care prin frumusețea broderiei de pe piept și la baza acesteia, cât și prin motivele florale și geometrice care apar, descriu frumusețea portului popular în zona Banatului.

Bibliografie:

dr. Maria Bocse, PORTUL POPULAR ROMÂNESC DIN ZONA VĂII BISTREI – BANAT, în Analele Banatului – Etnografie, vol. V, Editura Mirton, Timișoara, 2000.

Sfântul Ilie

Data publicare: 20 iulie 2022

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prințesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prințesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioșilor din Vechea Lege şi o apropiere de credința în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre şi prevestește trei ani și jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie revine şi dovedeşte poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt ucişi şi foametea încetează. În timpul vieţii, Ilie face minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.

Legenda românească spune că Ilie era om şi lucra la câmp ca toţi oamenii. Era foarte voinic, de aceea Necuratul a pus ochii pe el. Într-o zi, o voce îi porunceşte: mergi acasă şi vezi cu cine doarme nevasta ta în pat! Ilie ia toporul, intră în casă, vede un bărbat şi o femeie care dorm într-un pat şi le taie capul pe loc. Erau părinţii lui… Se urcă Ilie într-o căruţă de foc cu cai de foc şi merge la Dumnezeu să-i spună ce i-a făcut Diavolul. Dumnezeu îi dă un bici să-i săgeteze pe Draci. În vremea aceea Dracii mai stăteau încă în cer. Sfântul Ilie şi-a pus mintea cu ei şi a început să-i oropsească. Îi săgeta cu biciul şi ei cădeau câtă frunză, câtă iarbă. Vine rândul Dracilor să ceară ajutorul lui Dumnezeu, care îi recomandă lui Sântilie s-o lase mai domol. Dracii au rămas care cum a nimerit. Tartorul şi câteva căpetenii au ajuns în fundul pământului şi au făcut Iadul. Unii au rămas prin pomi. Ei sunt cei care dau brânci oamenilor care se urcă în copaci. Alţii atârnă în văzduh, cu capul în jos, şi împiedică sufletele să ajungă în cer. Unii mai amărâţi, tot cu capul în jos atârnaţi, umplu lumea de bale.

În multe legende revine ideea că Sfântul Ilie este prea puternic. Când îi săgetează pe Draci, se cutremură pământul din ţâţâni. Se zice că atunci când Maica Domnului năştea pe Fiul Sfânt, Ilie a trăsnit un Drac şi Fiul s-a speriat. Dumnezeu l-a pedepsit pe Sfânt şi i-a uscat mâna dreaptă. De atunci Ilie este stângaci.

Se mai zice că Sfântul Ilie nu știe când cade sărbătoarea lui. Dornic să facă un chef, îl întreabă pe Dumnezeu dacă nu i-a venit ziua. Mai este până la ziua ta, îi zice Dumnezeu. Și tot așa, până când ziua a trecut… De furie, Sfântul Ilie începe ploile.

Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.

Bibliografie

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998, pp. 53 -54.

Se toaletează copacii din Parcul General Dragalina

Data publicare: 3 martie 2022

Castelul din dovleci

Data publicare: 3 septembrie 2021

Pictorul Mihai Vintilă, originar din Caransebeș, transpune în creațiile sale artistice crâmpeie din copilăria petrecută în satul Crușovăț și în localitatea natală. De profesie medic veterinar, se apleacă spre pictură încă din anul 1979, dar și spre arta scrisului, fiind autorul celebrului “Dicţionar al artei naive din România”. Ca pictor este cunoscut în țară și străinătate, picturile sale fiind pe simezele a numeroase galerii din Italia, Franța, Canada, Austria, Japonia, Spania, Germania. Castelul din dovleci este un tablou realizat în tehnica ulei pe pânză și oferă o altă perspectivă a modului în care sunt văzute lunile de toamnă, bogate în roadele pământului.