Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță alături de Consiliul Județean Caraș-Severin au organizat evenimentului Noaptea Muzeelor 2023, la care au participat peste 1000 de vizitatori.

(mai mult…)

Cămaşă bărbătească de pe Valea Bistrei

Pentru zilele de lucru, cămaşa se ţesea din „lăori” (cânepă), dar pentru portul de sărbătoare, femeile ţeseau din bumbac subţire. În portul bărbaţilor din satele de pe Valea Bistrei, cămaşa se croia lungă, până la genunchi, încadrându-se din acest punct de vedere în tipologia specifică tuturor zonelor din Ardealul carpatic, cu excepţia vestului şi nord-vestului Carpaţilor. Până la sfârşitul secolului XIX se purta şi cămaşa fără guler, dar coexista alături de cămaşa „cu guler lat” şi înalt, cu colţuri răsfrânte. La mâneci avea „pumnaşi” laţi de 5-7 cm. Cămaşa era croită largă, acest aspect fiind unul din condiţiile frumuseţii portului. Despicată la gât, cămaşa se încheia cu un „bumb” cu „peteucă” din bumbac. Cămaşa era ornamentată cu „şir de cusături”, de o parte şi de alta a deschizăturii de la piept, la „pumnaşi” şi la poale. Tehnicile de cusături folosite erau „printre fire”, „pe ciurătură”, sau „bârnăşiu”, cu motive geometrice sau florare, lucrate cu „arămiz” (amici) alb, pentru „cămăşile bătrâneşti” şi cu bumbac roşu sau negru, pentru cămăşile tinerilor. Poalele erau tivite la poale cu „ciptă”, sau „şlinrărai”. După primul război mondial s-a adoptat cămaşa mai scurtă, până deasupra genunchilor, că în zona de câmpie. Acesta avea guler îngust, doar o bentiţă dreaptă, cusută cu motive geometrice, „cârligul”, „cocorii”, „păşitura”. „Pumaşii” erau înguşti, de 3-4 cm, cusuţi cu motive geometrice. Cusăturile de îmbinare a pieselor constitutive erau ascunse de „puncte” decorative, cheiţe „în ciocănel”. Motivele decorative geometrice, cedează tot mai mult spaţiu preferinţelor pentru motivele fitomorfe, sau zoomorfe. După 1930, cu deosebire în portul cotidian se introduce cămașa scurtă, de modă orăşenească. Dar în zilele de sărbătoare sau la ceremonii, cămaşa lungă se mai menține în portul popular până prin 1960-1970.

Cămașă bărbătească din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, care prin frumusețea broderiei de pe piept și la baza acesteia, cât și prin motivele florale și geometrice care apar, descriu frumusețea portului popular în zona Banatului.

Bibliografie:

dr. Maria Bocse, PORTUL POPULAR ROMÂNESC DIN ZONA VĂII BISTREI – BANAT, în Analele Banatului – Etnografie, vol. V, Editura Mirton, Timișoara, 2000.

Parcul Teiuș din orașul Caransebeș

Parcul Teiuș din orașul Caransebeș este cunoscut și astăzi ca zonă de agrement. În anul 1932, prin Decizia nr. 3330 a Ministrului Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale – Serviciul Balneo – Climatice parcul Teiuș a fost declarat stațiune climaterică.

Pentru a fi recunoscută în anii anteriori, în cadrul Primăriei Orașului Caransebeș a fost constituită Comisia locală climaterică cu scopul de a promova acest spațiu prin efectuarea unor lucrări: înființarea unei halte CFR, pentru a facilita accesul vizitatorilor în parc, amenajarea plajei de pe malurile râului Timiș din imediata apropiere a cartierului, amenajarea unor terenuri de tenis și a unei popicării, amenajarea, pe timpul iernii, a unui patinoar, promovarea pescuitului pe râul Timiș, organizarea de excursii în zonele din apropierea orașului Caransebeș. Tot în scopul promovării zonei Teiuș, Tipografia și Librăria Diecezană Caransebeș a tipărit cărți poștale cu peisaje din cartierul Teiuș.

Bibliografie

Constantin Brătescu, Orașul Caransebeș între anii 1919 – 1941. File de monografie, Editura Dalami, Caransebeș, 2014.

Valea Bistrei a găzduit cu succes ediția a XIV a a manifestării Sărbătoarea Muzeelor Sătești

(mai mult…)

Oameni de seamă ai Banatului, la Uzdin

(mai mult…)

Ion Sălișteanu – Fotosinteză

(mai mult…)

In Memoriam col (r) Liviu Groza!

(mai mult…)

Preșcolarii de la P.P. nr 2 Caransebeș curioși și dornici să învețe tehnica încondeiatului ouălor

(mai mult…)

FURCA DE TORS 

          Furca de tors, unealtă cu care se obțin firele de lână, este simbolul țesutului. Istoria ei relevă dezvoltarea tehnicii și evoluția uneltei, dar și importanța economică, socială, funcțională, estetică și culturală în dezvoltarea civilizației populare.

            Tehnica torsului este neschimbată de milenii și apreciată ca o îndeletnicire exclusiv femeiască relevând răbdarea, perseverența și îndemânarea torcătoarei.

            Față de lumea exterioară, furca și femeia s-au contopit într-o entitate națională, ele devenind cele mai bune prietene. Un drum posibil spre inima iubitei este și furca dată în dar, căci primirea ei semnifică acceptarea cererii în căsătorie.

            Cele mai vechi atestări despre îndeletnicirea torsului sunt fusaiolele de ceramică descoperite în siturile arheologice Fusul din lemn a apărut mult mai târziu.

            În operele de artă ale antichității apare, cel mai adesea, furca scurtă în mâna ridicată a torcătoarei, din care se derulează firul lung. Torcătoarea este într-o poziție suplă, dinamică.

            În Evul Mediu dezvoltat este atestată furca de formă conică, înaltă, cu postament Torcătoarea, așezată pe scaun are privirea concentrată asupra lucrului.

            Prin fixarea furcii în talie este perfectată cea mai rațională tehnică a torsului manual.

            Direcția de răsucire a fusului este de la stânga la dreapta. Se pot toarce fire de grosimi diferite, mai mult sau mai puțin răsucite, după necesități. În  Vojvodina sunt frecvente două poziții ale fusului- verticală și orizontală.

            Torsul mecanic se realizează la roata de tors manual în întreg spațiul european. La roțile din Vojvodina, cercul este mai mare decât în alte părți. La jumătatea secolului al XIX-lea, roata era acționată cu piciorul. Mașina, sau furca de tors cu picior era folosită în centrele textile renumite. La primele tipuri de mașini de tors s-au folosit vechile furci de mână pentru brâu sau cu postament.

            Din punct de vedere regional și etnic tipurile de furci se grupează în funcție de direcțiile de influență.

            Furca din Banat relevă influențele reciproce dintre sârbii și românii de ambele părți ale graniței, cuprinzând și partea de răsărit a Serbiei.

            Reprezentând un dar cu semnificații deosebite, furca din lemn a fost lucrată cu multă măiestrie, bogat decorată prin crestături.

            Motivele decorative crestate pe furci sunt: cercul, soarele, rozeta, laleaua, vița de vie. Dintre acestea, motivul cel mai frecvent întâlnit este rozeta, de inspirație barocă, reprezentată sub forma solară, fir sau ramură înflorită, mușcată. În alte compoziții decorative apar inimi sau păsări, ca detalii ornamentale între spații, uneori atât de dezvoltate încât acoperă întreaga suprafață a furcii cu forme inadecvate stilistic, dar expresive sub aspectul conținutului semantic: dragoste, urare de sănătate, fericire, apărare.

Furca de tors face parte din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș.

            Bibliografie: Branislava Idzvoreanu Ștefanovici, Unealtă și Simbol, Muzeul Banatului Timișoara

Ion Sălișteanu – Spațiu fluid

(mai mult…)

« Anterioară 1 … 5 6 7 8 9 … 33 Următor »